A B C D E F G H I Î L M N O P R S Ș T U V Z

Talveg (de presiune scăzută) – formaţiune alungită, de presiune scăzută, cu izobare deschise (în formă de V sau U) legate de un ciclon. Presiunea descreşte de la periferie către o axă (axa talvegului) spre care vînturile converg şi care de cele mai multe ori separă două mase diferite de aer (front). Suprafeţele izobarice sunt înalte la periferie şi joase de-a lungul axei (frontului). O caracteristică a talvegului este existenţa curenţilor ascendenţi. În general talvegurile şi formaţiunile frontale legate de acestea provoacă vreme închisă, adesea cu precipitaţii.

Talveg de înălţime – talveg depresionar mai pronunţat în straturile superioare, se manifestă pe hărţile de topografie barică absolută de 700 hPa, 500 hPa etc.

Temperatura aerului – unul din cei mai importanţi parametri ai stării aerului. Ea se măsoară cu instrumente (termometre şi termografe) aflate în contact direct cu aerul şi ferite de radiaţia solară directă. Temperatura aerului este un element foarte variabil în timp şi în spaţiu; oscilaţiile sale în timp pot fi periodice (diurne şi anuale) sau neperiodice, datorate circulaţiei generale a atmosferei. Temperatura este variabilă cu înălţimea şi în troposferă scade o dată cu aceasta.

Temperatura apei – temperatură măsurată cu termometre speciale la diferite adîncimi ale bazinelor de apă.

Temperatura solului – temperatură măsurată cu termometre amplasate la diferite adîncimi în sol.

Temperatura absolută – temperatură exprimată în grade ale scării absolute de temperatură (v. scara absolută de temperatură, scara Kelvin).

Temperatura acumulată – suma temperaturilor (medii zilnice sau altele) înregistrate în cursul unei perioade determinate.

Temperatura la suprafaţa solului – temperatura înregistrată de un termometru aşezat orizontal pe sol, al cărui rezervor este îngropat pe jumătate în sol.

Tendinţa barică (barometrică) – diferenţa locală de presiune atmosferică dintre două observaţii meteorologice efectuate la intervalul de 3 ore.

Tendinţa perioadei – după Multanovski, distribuţie a sistemelor barice pe o hartă complexă, observată încă din primele zile ale perioadei sinoptice naturale, rămînînd apoi ca o caracteristică a întregii perioade.

Teodolit – aparat utilizat pentru determinarea poziţiei unui punct în spaţiu prin citirea simultană a azimutului şi înclinaţiei acestuia. El este alcătuit dintr-o lunetă mobilă într-un plan orizontal şi într-un plan vertical şi din două margini exterioare (limbi) înzestrate cu alidade, care fac parte din lunetă.

Termometru – instrument folosit în măsurarea temperaturii. După principiul lor de funcţionare se disting: termometre cu lichid (mercur, alcool), cu gaz (hidrogen), cu deformare (lamă bimetalică, tub Bourdon), electrice (termopare, rezistenţă). Termometrele cu lichid şi cu gaz sunt termometre absolute. În meteorologie, termometrele absolute sunt cele cu mercur.

Termometru de maximă – termometru folosit la determinarea celei mai ridicate valori a temperaturii în decursul unui anumit interval de timp, cel mai frecvent – o zi. Cel mai răspîndit este termometrul de maximă cu mercur. Tubul său capilar prezintă o porţiune îngustată care permite mercurului să se dilate atunci cînd temperatura creşte, dar îl împiedică să revină în rezervor, cînd temperatura scade. Instrumentul trebuie operat după fiecare citire.

Termometru de minimă – termometru folosit pentru determinarea celei mai scăzute valori a temperaturii în decursul unui anumit interval de timp, cel mai frecvent – o zi. Printre termometrele de minimă cu lichid, termometrul cu alcool este unul din cele mai des întrebuinţate. El dispune de un mic indicator în lichid, care este antrenat spre rezervor de către menisc, atunci cînd temperatura coboară, şi rămîne nemişcat cînd temperatura se ridică. Instrumentul trebuie să stea în poziţie orizontală şi să fie operat după fiecare citire.

Termometru de sol – termometru utilizat pentru măsurarea temperaturii în sol, la diferite adîncimi. Cele mai utilizate termometre de sol sunt termometrele Savinov şi Fuess pentru stratul arabil şi termometrele cu tragere verticală, pentru straturile de la adîncimi mai mari.

Termometru ordinar:

1. termometru cu mercur, cu rezervor cilindric, care se foloseşte la măsurarea temperaturii suprafeţei solului. Se instalează pe sol, cu rezervorul pe jumătate îngropat.   

2. termometru cu mercur, folosit la staţiile de observaţii pentru citiri momentane (la orele de observaţie). Acest termen este folosit în comparaţie cu termometrele de maximă şi minimă.

Timp solar adevărat – timp determinat de mişcarea Soarelui adevărat pe bolta cerească. Se măsoară prin unghiul orar al centrului Soarelui. Durata zilelor solare adevărate este variabilă în decursul anului din cauza deplasării inegale a Pămîntului pe orbita sa şi a înclinării eclipticii faţă de ecuator. Din această cauză în practică se foloseşte timpul solar mediu.

Timp solar mediu – timp determinat de mişcarea aşa-numitului Soare mijlociu, adică deplasarea unui punct imaginar ce se roteşte uniform pe ecuatorul ceresc. Durata anuală de rotaţie a Soarelui mediu pe ecuatorul ceresc este egală cu durata de rotaţie a Soarelui adevărat pe ecliptică. Se măsoară pe unghiul orar al Soarelui mijlociu. Durata zilelor solare medii este aceeaşi în tot parcursul anului şi este egală cu durata medie anuală a zilelor solare adevărate.

Tip de circulaţie – model de circulaţie generală care se înregistrează mai mult sau mai puţin frecvent.

Tip de vreme – ansamblu de condiţii meteorologice specifice care pot fi asociate unui tip de circulaţie determinat.

Tipuri de nori – forme caracteristice principale ale norilor, care se exclud reciproc. Tipurile constituie baza clasificării norilor incluse în Atlasul de nori. Există 10 tipuri de nori: Cirrus (Ci) – Nimbostratus (Ns), Cirrocumulus (Cc) – Stratocumulus (Sc), Cirrostratus (Cs) – Stratus (St), Altocumulus (Ac) – Cumulus (Cu), Altostratus (As) – Cumulonimbus (Cb).

Topografie barică absolută – distribuţia înălţimilor geopotenţiale (relieful) unei suprafeţe izobarice anumite în raport cu nivelul mării, reprezentate prin izohipse pe harta sinoptică.

Tornado:

1. numele dat în America de Nord trombelor intense.

2. numele dat în Africa Occidentală vîrtejului de vînt ce însoţeşte un oraj.

Traiectoria unui ciclon (anticiclon) – drum parcurs de centrul unui ciclon (anticiclon) de la apariţia şi pînă la dispariţia sa. Se determină din hărţile sinoptice analizate succesiv.

Traiectorie:

1. curbă determinată de poziţiile succesive ale unei particule de aer în mişcare.

2. curbă determinată de poziţia succesivă a centrului unui sistem de izolinii sau unui punct unic dintr-un sistem de linii, de curent, turbioane etc.

Transformarea unei mase de aer:

1. schimbarea treptată a proprietăţilor unei mase de aer, în deplasare, sub influenţa noilor condiţii termice ale suprafeţei subiacente (transformare relativă).

2. modificare semnificativă a proprietăţilor unei mase de aer, care duce la transformarea ei într-un alt tip de masă de aer (transformare absolută). Transformarea absolută se produce atunci cînd masa de aer rămîne timp îndelungat deasupra unei regiuni geografice.

Transport de zăpadă la înălţime – zăpadă purtată de vînt pînă la o înălţime ce depăşeşte statura medie a unui om şi care determină o scădere apreciabilă a vizibilităţii orizontale. O condiţie esenţială în cazul transportului de zăpadă la înălţime este existenţa unei suprafeţe a stratului de zăpadă uscată şi fără crustă.

Transport de zăpadă la sol – zăpadă purtată de vînt în imediata apropiere a suprafeţei stratului de zăpadă.

Trăsnet – descărcare electrică ce se produce între nori şi sol sau obiecte de pe sol.

Troiene – îngrămădiri ale zăpezii provocate de vînt sau viscole îndelungate.

Trombă (vîrtej) – fenomen ce constă dintr-un turbion de vînt, adesea intens, a cărui prezenţă se manifestă printr-o coloană de nori întors în formă de pîlnie, ieşind de la baza unui nor Cumulonimbus. Această pîlnie se uneşte cu o altă pîlnie ce se formează în apropierea suprafeţei mării de picături de apă ridicate de la suprafaţa acesteia sau la suprafaţa solului din praf sau nisip. Datorită vitezei mari a vîntului (50-100 m/s) ce însoţeşte uneori tromba, aceasta are caracter de calamitate.

Tropopauză – strat intermediar discontinuu simplu sau multiplu între troposferă şi stratosferă. La nivelul tropopauzei se formează curenţi de mare viteză, denumiţi curenţi jet, care determină discontinuitatea tropopauzei.

Troposferă – parte inferioară a atmosferei terestre, care se întinde de la sol pînă la o înălţime variind între circa 8 km la poli şi circa 17 km la ecuator, în care temperatura în general scade cu înălţimea. În troposferă au loc majoritatea fenomenelor şi proceselor care determină vremea.

Tunet – zgomot sec sau bubuit surd care însoţeşte fulgerul. Este produs de încălzirea şi deci de dilatarea bruscă a aerului pe traiectoria fulgerului.

Turbulenţă – stare a fluidului (aerului), caracterizată printr-o mişcare turbulentă. Turbulenţa condiţionează în atmosferă rafale de vînt, transport pe verticală a suspensiilor şi căldurii, schimbul mişcării dintre diferite straturi şi, ca urmare, a forţei de frecare.