A B C D E F G H I Î L M N O P R S Ș T U V Z

Factori genetici ai climei – procese care determină condiţiile climatice pe întreg Pămîntul şi în diferite regiuni ale sale, cum ar fi: bilanţul radiativ şi caloric, circulaţia atmosferei, suprafaţa subiacentă, circuitul apei.

Factori geografici ai climei – condiţii geografice care determină procesele de formare a climei într-un anumit loc. Acestea sunt: latitudinea şi altitudinea locului, caracterul suprafeţei subiacente, distanţa faţă de ocean (pe uscat) sau de uscat (pe ocean), relieful locului, curenţii oceanici, caracterul suprafeţei solului, învelişul vegetal, stratul de zăpadă şi de gheaţă etc.

Factori radiativi ai climei – procese radiative care determină formarea climei într-un anumit loc, spre exemplu: fluxul radiaţiei solare, absorbţia, difuzia, reflecţia, radiaţia terestră si a atmosferei etc.

Fata Morgana – denumire dată în mod convenţional unor fenomene de miraj multiple, în care obiectele îndepărtate se văd multiplicat şi cu diferite deformaţii. Denumirea derivă dintr-o legendă potrivit căreia acest fenomen s-ar datora zînei (în italiană „fata”) Morgana.

Fenologie – studiul succesiunii modificărilor exterioare vizibile ale plantelor şi animalelor în dependenţă de evoluţia factorilor externi.

Fluctuaţie – variaţie neregulată, neperiodică, uneori bruscă, a unui element meteorologic.

Focar de oraje, centru orajos – regiuni în care orajele se dezvoltă mai frecvent decît în vecinătate, fiind condiţionate de stratificarea instabilă a aerului cald şi umed. Frecvent, focarele de oraje se întîlnesc deasupra versanţilor sudici ai munţilor.

Formula barometrică a geopotenţialului – ecuaţia care exprimă relaţia dintre presiune şi geopotenţial: dp = –rdH.

Formula barometrică a înălţimii – ecuaţia principală a staticii atmosferei în formă canonică, care stabileşte legătura dintre presiunea atmosferică la două nivele, diferenţa de înălţime şi temperatura medie a stratului. Se utilizează pentru reducerea presiunii la nivelul mării şi în operaţiile de nivelment.

Formula psihrometrică – ecuaţie care exprimă dependenţa tensiunii vaporilor de apă în funcţie de diferenţa temperaturilor indicate de termometrele uscat şi umed, de presiunea atmosferică, de constanta psihrometrică şi de tensiunea maximă a valorilor de apă corespunzătoare temperaturii termometrului umed. Analitic, această formulă se scrie: e = E₁ - A(t -t₁)p

Forţa Coriolis – forţă efectivă de inerţie în ecuaţiile dinamicii pentru mişcarea relativă într-un sistem rotitor de coordonate. Un caz particular al forţei Coriolis este forţa de abatere datorită rotaţiei Pămîntului, care joacă un rol foarte important în caracterul mişcărilor din atmosferă, în raport cu suprafaţa Pămîntului în rotaţie. Datorită ei, mişcarea fluidului se abate spre dreapta în emisfera nordică şi spre stînga în emisfera sudică.

Frecvenţă – în meteorologie, numărul de cazuri de observaţii pe o perioadă de timp dată, cînd a fost observat un anumit fenomen sau valoarea unei mărimi date într-un anumit interval de timp. Frecvenţa poate fi exprimată de asemenea în procente din numărul total de cazuri de observaţie.

Front (atmosferic):

1. zonă de tranziţie sau, în mod convenţional, suprafaţă de discontinuitate dintre două mase de aer în atmosferă. Fronturile apar practic numai în troposferă, fapt pentru care se mai numesc fronturi troposferice. Se mai numeşte front şi linia de intersecţie a suprafeţei frontale cu suprafaţa terestră sau orice altă suprafaţă de referinţă.

2. partea anterioară, linie avansată pe direcţia de mişcare, de exemplu frontul sistemului noros.

Front arctic –  front atmosferic care desparte masele de aer arctic şi temperat.

Front cald – suprafaţa de discontinuitate ce separă o masă de aer cald de una rece, masa caldă alunecînd deasupra penei de aer rece.

Front oclus – front complex rezultat din contopirea fronturilor rece şi cald într-un proces de ocluziune a unei depresiuni. Se deosebesc fronturi ocluse cu caracter cald, cînd aerul în spatele frontului rece este mai cald decît cel din faţa frontului cald, şi fronturi ocluse cu caracter rece, cînd aerul din spatele frontului rece este mai rece decît cel din faţa frontului cald.

Front polar – front atmosferic care separă masele de aer ale latitudinilor temperate şi cele tropicale.

Front rece – suprafaţa de discontinuitate care separă două mase de aer, rece şi cald, masa de aer rece substituind mai mult sau mai puţin brusc pe cea caldă. Frontul rece poate fi de ordinul I (ana-front) sau de ordinul II (kata-front).

Front secundar – spre deosebire de frontul atmosferic principal, separă două mase de aer avînd aceeaşi origine geografică, dar caracteristice termice diferite din cauza traiectoriei sau vîrstei lor diferite.

Fulg – asociere de mici cristale de apă, formate în atmosferă la temperaturi negative, care alcătuiesc zăpada.

Fulger – manifestare luminoasă care însoţeşte o descărcare electrică bruscă, ce se poate produce între doi nori, în masa unui nor sau între nori şi suprafaţa terestră.

Furtună – vînt foarte puternic, de durată relativ lungă, ce se produce de obicei la trecerea cicloanelor adînci şi care este însoţit de efecte distructive pe uscat şi de o agitaţie puternică a suprafeţelor de apă.

Furtună de praf – ansamblu de particule de praf sau nisip ridicate violent de pe sol de către un vînt puternic şi transportate la înălţimi şi distanţe foarte mari.

Furtună magnetică – oscilaţii puternice şi rapide ale elementelor magnetismului terestru urmate de o înrăutăţire bruscă a recepţiei radio pe unde scurte. Se poate produce simultan cu aurorele polare, ambele fenomene fiind legate de activitatea solară.