Factori
genetici ai climei
procese care determină condiţiile climatice pe întreg Pămîntul şi în
diferite regiuni ale sale, cum ar fi: bilanţul radiativ şi caloric,
circulaţia atmosferei, suprafaţa subiacentă, circuitul apei.
Factori
geografici ai climei
condiţii geografice care determină procesele de formare a climei într-un
anumit loc. Acestea sunt: latitudinea şi altitudinea locului, caracterul
suprafeţei subiacente, distanţa faţă de ocean (pe uscat) sau de uscat (pe
ocean), relieful locului, curenţii oceanici, caracterul suprafeţei solului,
învelişul vegetal, stratul de zăpadă şi de gheaţă etc.
Factori
radiativi ai climei
procese radiative care determină formarea climei într-un anumit loc, spre
exemplu: fluxul radiaţiei solare, absorbţia, difuzia, reflecţia, radiaţia
terestră si a atmosferei etc.
Fata Morgana
denumire dată în mod convenţional unor fenomene de miraj multiple, în care
obiectele îndepărtate se văd multiplicat şi cu diferite deformaţii.
Denumirea derivă dintr-o legendă potrivit căreia acest fenomen s-ar datora
zînei (în italiană fata) Morgana.
Fenologie
studiul succesiunii modificărilor exterioare vizibile ale plantelor şi
animalelor în dependenţă de evoluţia factorilor externi.
Fluctuaţie
variaţie neregulată, neperiodică, uneori bruscă, a unui element
meteorologic.
Focar de
oraje, centru orajos
regiuni în care orajele se dezvoltă mai frecvent decît în vecinătate,
fiind condiţionate de stratificarea instabilă a aerului cald şi umed.
Frecvent, focarele de oraje se întîlnesc deasupra versanţilor sudici ai
munţilor.
Formula barometrică a geopotenţialului
ecuaţia care exprimă relaţia dintre presiune şi geopotenţial: dp = rdH.
Formula
barometrică a înălţimii
ecuaţia principală a staticii atmosferei în formă canonică, care
stabileşte legătura dintre presiunea atmosferică la două nivele, diferenţa
de înălţime şi temperatura medie a stratului. Se utilizează pentru reducerea
presiunii la nivelul mării şi în operaţiile de nivelment.
Formula
psihrometrică
ecuaţie care exprimă dependenţa tensiunii vaporilor de apă în funcţie de
diferenţa temperaturilor indicate de termometrele uscat şi umed, de
presiunea atmosferică, de constanta psihrometrică şi de tensiunea maximă a
valorilor de apă corespunzătoare temperaturii termometrului umed. Analitic,
această formulă se scrie: e = E1 - A(t -t1)p
Forţa
Coriolis
forţă efectivă de inerţie în ecuaţiile dinamicii pentru mişcarea relativă
într-un sistem rotitor de coordonate. Un caz particular al forţei Coriolis
este forţa de abatere datorită rotaţiei Pămîntului, care joacă un rol foarte
important în caracterul mişcărilor din atmosferă, în raport cu suprafaţa
Pămîntului în rotaţie. Datorită ei, mişcarea fluidului se abate spre dreapta
în emisfera nordică şi spre stînga în emisfera sudică.
Frecvenţă
în meteorologie, numărul de cazuri de observaţii pe o perioadă de timp
dată, cînd a fost observat un anumit fenomen sau valoarea unei mărimi date
într-un anumit interval de timp. Frecvenţa poate fi exprimată de asemenea în
procente din numărul total de cazuri de observaţie.
Front
(atmosferic):
1. zonă de
tranziţie sau, în mod convenţional, suprafaţă de discontinuitate dintre două
mase de aer în atmosferă. Fronturile apar practic numai în troposferă, fapt
pentru care se mai numesc fronturi troposferice. Se mai numeşte front şi
linia de intersecţie a suprafeţei frontale cu suprafaţa terestră sau orice
altă suprafaţă de referinţă.
2. partea
anterioară, linie avansată pe direcţia de mişcare, de exemplu frontul
sistemului noros.
Front arctic
front atmosferic care desparte masele de aer arctic şi
temperat.
Front cald
suprafaţa de discontinuitate ce separă o masă de aer cald de una rece,
masa caldă alunecînd deasupra penei de aer rece.
Front oclus
front complex rezultat din contopirea fronturilor rece şi cald într-un
proces de ocluziune a unei depresiuni. Se deosebesc fronturi ocluse cu
caracter cald, cînd aerul în spatele frontului rece este mai cald decît
cel din faţa frontului cald, şi fronturi ocluse cu caracter rece,
cînd aerul din spatele frontului rece este mai rece decît cel din faţa
frontului cald.
Front polar
front atmosferic care separă masele de aer ale latitudinilor
temperate şi cele tropicale.
Front rece
suprafaţa de
discontinuitate care separă două mase de aer, rece şi cald, masa de aer rece
substituind mai mult sau mai puţin brusc pe cea caldă. Frontul rece poate fi
de ordinul I (ana-front) sau de ordinul II (kata-front).
Front
secundar
spre deosebire de frontul atmosferic principal, separă două mase de aer
avînd aceeaşi origine geografică, dar caracteristice termice diferite din
cauza traiectoriei sau vîrstei lor diferite.
Fulg
asociere de mici cristale de apă, formate în atmosferă la temperaturi
negative, care alcătuiesc zăpada.
Fulger
manifestare luminoasă care însoţeşte o descărcare electrică bruscă, ce se
poate produce între doi nori, în masa unui nor sau între nori şi suprafaţa
terestră.
Furtună
vînt foarte puternic, de durată relativ lungă, ce se produce de obicei la
trecerea cicloanelor adînci şi care este însoţit de efecte distructive pe
uscat şi de o agitaţie puternică a suprafeţelor de apă.
Furtună de
praf
ansamblu de particule de praf sau nisip ridicate violent de pe sol de
către un vînt puternic şi transportate la înălţimi şi distanţe foarte mari.
Furtună magnetică
oscilaţii puternice şi rapide ale elementelor magnetismului terestru
urmate de o înrăutăţire bruscă a recepţiei radio pe unde scurte. Se poate
produce simultan cu aurorele polare, ambele fenomene fiind legate de
activitatea solară.
|