|
Echilibrul atmosferei (pe
verticală) stare a
atmosferei caracterizată de distribuţia temperaturii pe verticală.
Echilibrul atmosferei poate fi stabil, instabil, indiferent, adiabatic,
convectiv etc.
Echivalent în apă al zăpezii
înălţimea stratului de apă obţinut după topirea zăpezii existente pe sol
la un moment dat (se măsoară după topire).
Ecologie
(din greacă: oikos casă, logos ştiinţă) ştiinţă
multidisciplinară în dezvoltare, care studiază relaţiile dintre organisme şi
între acestea şi mediul lor de viaţă.
Efect de blocaj
proces sinoptic care apare cînd un anticiclon înalt, dezvoltîndu-se
deasupra latitudinilor medii, barează transportul vestic şi deviază
traiectoriile cicloanelor şi anticicloanelor mobile de la direcţia obişnuită
vest-est.
Efect de seră
acţiunea de protecţie a atmosferei în procesul schimbului radiativ de
căldură al Pămîntului cu spaţiul interplanetar. Analog geamurilor unei sere,
atmosfera lasă să treacă destul de uşor radiaţia solară, absorbind radiaţia
de undă lungă emanată de suprafaţa terestră.
Element meteorologic
termen meteorologic care defineşte parametrii care caracterizează în
ansamblu starea vremii într-un interval de timp (presiunea, temperatura şi
umiditatea aerului, vîntul, nebulozitatea, precipitaţiile etc.)
Energie de instabilitate
expresia
cantitativă a gradului de instabilitate a stratificării atmosferei faţă de
un anumit volum de aer aflat în mişcare verticală.
Eroziune
degradarea scoarţei pămîntului ca urmare a influenţei factorilor
meteorologici şi hidrologici.
Evaporaţie
în meteorologie, procesul de trecere a vaporilor de apă în atmosferă, ca
urmare a desprinderii celor mai mobile molecule de pe suprafeţele de apă,
zăpadă, gheaţă, sol umed, picături şi cristale de gheaţă. Intensitatea
evaporării depinde în primul rînd de temperatură. Deoarece o parte din
vaporii de apă revin în faza lichidă sau solidă, evaporarea este de fapt
diferenţa a două fluxuri de molecule: a celor care se desprind şi a celor
care revin.
|
