Date climatice
date cu privire la elementele de bază ale climei, care sunt prezentate sub
formă de tabele, hărţi, diagrame şi diferite analize statistice rezultînd
din observaţii pe o perioadă îndelungată.
Debit
volumul de apă care
trece (se scurge) printr-o secţiune transversală a unui curs de apă (rîu sau
canal) într-o unitate de timp.
Debit deversat (evacuat, descărcat)
debitul care iese
dintr-un lac de acumulare sau dintr-un curs de apă printr-o deschidere sau
loc de trecere, prin care se scurge.
Debitul dozei
rata expunerii la radiaţii ionizante în termeni de doză absorbită sau de
doză echivalentă, exprimată în unităţile Sv/h (Sievert/oră).
Debitul unui curs de apă
volumul de apă
care se scurge în rîu într-o perioadă de timp (decadă, sezon, an) raportat
la valoare medie (normala, norma) acestei perioade. Se exprimă în %.
Decametru geopotenţial
10 metri
geopotenţiali.
Deficit de saturaţie (al punctului
de rouă)
diferenţa, în grade, dintre
temperatura aerului şi temperatura punctului de rouă.
Densitatea zăpezii
masa de zăpadă,
inclusiv cea a apei lichide conţinute în eşantion, pe unitatea de volum,
care include şi golurile de aer natural.
Depuneri atmosferice
pulbere sedimentară şi aerosoli antrenaţi de impurităţi şi ape meteorice,
ce se depun pe suprafaţa solului. Unitatea de măsură pentru depunerile
atmosferice este Bq/m2.
Depresiunea barică a Mării Negre
zonă de presiune
atmosferică scăzută care îşi intensifică activitatea îndeosebi în perioada
rece a anului în bazinul Mării Negre.
Descărcare electrică
tip de fulger care
se prezintă sub formă de linii sinuoase adesea ramificate, plecînd de la un
canal principal, bine marcat, care rezultă dintr-un nor orajos.
Deversare de apă (deversarea apei)
scurgere de apă
dintr-un rezervor (lac de acumulare) peste sau printr-un evacuator.
Direcţia vîntului
direcţia de unde bate vîntul, care se exprimă fie în puncte cardinale, fie
în grade (de la 0° la 360°).
Dorsală anticiclonică
formaţiune barică alungită, de presiune ridicată, cu izobare în formă de
U, asociată unui anticiclon. Presiunea creşte dinspre periferie către axa
dorsalei, de la care vînturile diverg. O caracteristică a dorsalei
anticiclonice este existenţa curenţilor descendenţi, care determină un cer
senin.
Doză
mărimea prin care se evaluează nivelul iradierii substanţei vii şi
efectele asupra ei.
Doză gama
mărime utilizată pentru reprezentarea efectului biologic al radiaţiei γ
(gama) asupra materiei, fiind definită ca energia cedată de radiaţie (în
cazul acesta radiaţia γ) unităţii de masă de substanţă asupra căreia
acţionează.
Durata totală a viiturii pluviale
intervalul de timp
dintre începutul şi sfîrşitul scurgerii produse de o aversă.
|