Caracterizarea climatică şi agroclimatică a iernii

pe teritoriul Republicii Moldova

Din punct de vedere meteorologic, începutul sezonului de iarnă în Republica Moldova se consideră trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia scăderii ei, ceea ce se semnalează în medie în intervalul 28 noiembrie (Briceni) − 13 decembrie (Cahul). Însă, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, în unii ani data instaurării iernii se poate abate esenţial de la data medie. Există ani în care nu se înregistrează trecerea stabilă a temperaturii aerului prin 0ºC în direcția scăderii ei, acest fenomen fiind observat în nordul țării în medie o data în 10 ani, iar în restul teritoriului – în medie o dată în 4 ani. Cea mai timpurie iarnă pentru toată perioada de observaţii instrumentale pe cea mai mare parte a teritoriului s-a instaurat  la 9 noiembrie 1988. Durata medie a sezonului de iarnă oscilează în teritoriu de la 80 de zile în sud până la 100 de zile în nord.

Temperatura medie a aerului pe parcursul iernii constituie în teritoriu între -1,2ºC și -3,3ºC. Cea mai rece lună a iernii este ianuarie, temperatura medie lunară constituie -3..-5ºC. Cea mai rece a fost iarna anilor 1953-1954, când temperatura medie a aerului a fost de -8..-9ºC, fiind cu 6-7ºC sub valorile normei. Сea mai caldă a fost iarna 2019-2020, când temperatura medie a aerului a constituit +1,5..+3,5ºС, depăşind norma cu 4,5-5,5ºC. Pe parcursul întregii perioade de observaţii instrumentale cea mai joasă temperatură a aerului în sezonul de iarnă s-a semnalat pe 20 ianuarie 1963 – -35,5ºC (s. Brătuşeni, r. Edineţ), iar cea mai ridicată – pe 26 februarie 1990 – +23,3ºC (Tiraspol). Instabilitatea regimului termic în sezonul de iarnă este una din cele mai specifice trăsături ale climei Republicii Moldova.

Pe parcursul sezonului de iarnă precipitaţiile cad preponderent în fază mixtă – sub formă de ploaie și zăpadă. Cantitatea medie pe sezon a acestora este de 85-110 mm sau 16-20% din cantitatea medie anuală. Suma lor maxima zilnică a atins 50-70 mm.

Pe teritoriul Republicii Moldova stratul de zăpadă (în cazul în care sunt acoperite de zăpadă mai mult de jumătate din împrejurimile vizibile) se stabileşte pretutindeni către sfârşitul primei decade a lunii decembrie. Însă în unii ani stratul de zăpadă se poate forma doar în a doua jumătate a lunii ianuarie (1959, 1960).

Strat de zăpadă stabil (care se menţine cel puţin o lună) se formează în peste 50% din ierni doar în raioanele de nord şi nord-est, iar în restul teritoriului țării el se semnalează rar (în 15-50% din ani). Cea mai îndelungată perioadă de menţinere a stratului de zăpadă a fost în iarna 1995-1996 − acesta s-a menţinut pe parcursul întregului sezon de iarnă.

Ca urmare a moinelor destul de frecvente, grosimea stratului de zăpadă pe teritoriul țării nu este prea mare. Valoarea medie a grosimii maxime decadice a stratului de zăpadă pe parcursul iernii în sectoarele deschise constituie 10-20 cm, în cele protejate de vânt – 10-15 cm. Сea mai mare grosime decadică a stratului de zăpadă a atins în teritoriu 89 cm (Briceni, decada a doua a lunii martie 1973). În perioada de observații s-au înregistrat zile cu grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice de 97 cm (Briceni, 10 martie 1973).

Iarna de obicei, solul îngheaţă şi se dezgheaţă în repetate rânduri. Îngheţ stabil se observă doar în cele mai reci ierni. Сea mai mare adâncime de îngheţ a solului a atins 120 cm (Leova, februarie 1973).

Pentru sezonul de iarnă sunt specifice următoarele fenomene atmosferice: ceață (în medie 18-25 zile), viscole (în medie 4-9 zile), depuneri de polei şi chiciură (în medie 10-18 zile) şi gheţuş pe drumuri (în medie 30-50 zile).

Dintre fenomenele meteorologice extreme cel mai mare pericol îl prezintă ninsorile puternice (în medie o dată în 2 ani), viscolele (în medie o dată în 5 ani), depunerile de polei şi chiciura (în medie o dată în 3 ani), precum și scăderea temperaturii aerului de până la -25ºС și mai jos (în medie o dată în 5-10 ani în jumătatea de nord și o dată în 20-60 ani în cea de sud).

Pe teritoriul țării sunt condiţii în general satisfăcătoare pentru iernarea culturilor de toamnă,  culturilor pomicole şi viţei de vie. 

În anii cu iarnă blândă pentru culturile ce iernează sunt periculoase moinele, care se observă relativ frecvent. Cele mai periculoase sunt moinele cu temperaturi medii zilnice de +5°C şi mai mult. În timpul acestora are loc reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă şi a celor pomicole, astfel este posibilă  vătămarea ulterioară a lor din cauza scăderii bruşte a temperaturii. Asemenea moine se observă aproape în fiecare an. În raioanele de nord numărul zilelor cu moine nu este mare: în 50-70% din ani – mai puţin de 5 zile pe sezon şi numai în 10% din ani ele durează mai mult de 11-20 zile. În restul teritoriului țării numărul zilelor cu moine crește până la 5-10 (în 35-50% din ani). Moine mai lungi de 11-20 de zile au loc în 25-30% din ani.

Vătămarea culturilor pomicole se observă cel mai des în urma moinelor îndelungate de iarnă, care reduc semnificativ rezistenţa pomilor la ger. Deosebit de periculoase sunt moinele din a doua jumătate a iernii, deoarece pomii din această perioadă adesea ies din starea de repaus profund, reiau vegetaţia şi, ulterior, mugurii pot fi vătămaţi la temperaturi de -10..-15°C.

În perioada de iarnă culturile de toamnă se află în fond în stare de repaus. Cele mai nefavorabile condiţii pentru iernarea culturilor de toamnă se creează la temperatura minimă a aerului de -25°C şi mai scăzută, cu înveliş de zăpadă a cărui grosime nu depăşeşte 5 cm. Ia astfel de condiții, temperatura minimă la adâncimea nodului de înfrăţire coboară sub -15°C, ceea ce poate provoca vătămarea şi chiar pierea nodului de înfrăţire, deci şi a plantei în întregime. Așa condiții, pe cea mai mare parte a teritoriului țării, se observă în mai puţini de 5% din ani.

Iernarea semănăturilor de toamnă în mare măsură depinde de condiţiile vremii din perioada toamnă-iarnă, de rezistenţa semănăturilor faţă de temperaturile joase şi alte condiţii nefavorabile. Plantele bine înfrăţite şi înrădăcinate din toamnă, care au trecut o călire bună, sunt capabile să suporte scăderi ale temperaturii solului la adâncimea nodului de înfrăţire de până la -16..-18ºC.    

În majoritatea anilor iernarea culturilor pomicole decurge normal. 

Coroanele pomilor fructiferi şi mugurii lor florari dorminzi pot suporta geruri de până la -25..-30°C. Sistemul radicular al principalelor culturi pomicole rezistă la temperaturi ale solului în zona masei principale de rădăcini de până la -8..-12ºC (vişinul de până la -15ºC). Așa temperaturi joase ale solului practic nu se înregistrează pe teritoriul țării.

Viţa de vie, de obicei, iese în stare bună din iarnă. În perioada repausului de iarnă, aceasta suportă în general temperaturi de până la -12°C, iar unele soiuri chiar de până la -15..-20°C. În medie, pieirea ochiurilor la viţa de vie nu depăşeşte 10-20%.

            Şeful DMC          T. Bugaeva

             Şeful DМA          T. Mironova