MARTIE
2015
În decursul lunii martie
pe teritoriul ţării s-a semnalat
vreme mai caldă decît de
obicei și cu precipitații abundente.
Temperatura medie lunară a
aerului
a fost mai ridicată
față de valorile normei cu 2,0-3,5°C și
a constituit +4,5..+5,6°C,
ceea ce se semnalează în
medie o dată în 5-7 ani.
Temperatura maximă
a aerului
a urcat în teritoriu pînă la
+18ºC
(SM Leova)
Temperatura minimă
a aerului a scăzut pînă la
-7ºC
(SM Bălți, Bălțata).
Cantitatea precipitațiilor
pe parcursul lunii a
constituit 47-86 mm
(170-270% din normă).
În unele zile ale lunii
(18,19 martie) izolat pe teritoriul țării
s-a semnalat înveliș de zăpadă, înălțimea
maximă a lui pe platformele meteorologice a
constituit 9 cm (SM Ștefan-Vodă).
Din cauza regimului termic
ridicat, la începutul lunii martie (cu 10-20
zile mai devreme față de termenii obișnuiți)
s-a înregistrat reluarea vegetației
culturilor de toamnă.
Trecerea temperaturii medii
zilnice a aerului prin valoarea de +5ºC
în direcția creșterii ei pe cea
mai mare
parte
a teritoriului
țării
a avut loc pe 20-21 martie, în raioanele extreme de
nord – pe 25 martie, fiind cu 5-10 zile mai
devreme față de termenii obișnuiți.
Pe parcursul lunii martie la
culturile de toamnă s-a semnalat înfrățirea,
izolat formarea frunzei a treia.
Înălțimea plantelor în dependență de faza de
dezvoltare în fond a constituit 8-15 cm. La
plantele înfrățite s-au format în medie 2-3
tulpini. Izolat spre sfîrșitul lunii la
culturile de toamnă a început faza formarea
paiului, ceea ce pe parcursul întregii
perioade de observații se semnalează în
medie o dată în 5-9 ani.
La situația din 28 martie
rezervele de umezeală productivă în stratul
arabil al solului pe terenurile cu culturi
de toamnă
au constituit 30-50 mm (90-130% din
normă), în
stratul de sol cu grosimea de 1 m – 135-215
mm (110-135% din normă).
Plantațiile multianuale pe o
mare parte a teritoriului țării la începutul
lunii martie s-au aflat în stare de repaus
vegetativ,
doar izolat în jumătatea de sud a țării s-a
semnalat umflarea mugurilor la culturile
pomicole. În raioanele extreme din sudul
țării la soiurile timpurii de
cais, cireș, vișin a început desfacerea
mugurilor, ceea ce în fond e cu trei
săptămîni mai devreme decît de odicei. Către
sfîrșitul lunii la culturile pomicole
pretutindeni a continuat
umflarea mugurilor, în
jumătatea de sud a țării – desfacerea
mugurilor.
La vița de vie,
izolat în raioanele din sudul țării,
la mijlocul lunii a început circulația
sevei (cu o săptămînă mai devreme față
de termenii obișnuiți).
La situaţia din 28 martie
rezervele de umezeală productivă în stratul
de sol cu grosimea de 1 m pe plantaţiile
multianuale au
constituit 125-220 mm
(75-135% din normă).
În a doua jumătate a lunii
unele gospodării ale țării au început
semănatul culturilor cerealiere timpurii de
primăvară. Temperatura medie a solului la
adîncimea de 10 cm în prima și a doua decadă
a lunii martie a constituit între +4°C și
+6°C, în a treia – între +6°C și +8°C.
La situația din 28 martie
rezervele de umezeală productivă în stratul
arabil al solului pe terenurile cu arătură
de toamnă
a constituit în fond
30-35 mm (75-110%
din normă), în stratul de sol cu grosimea de
1 m – 150-180 mm (100-125% din normă).
Ploile căzute la sfîrșitul
lunii au completat rezervele de umezeală
productivă în sol.
03.04.2015
Şeful CMA T.Mironova