MAI
În
decursul lunii mai
pe teritoriul ţării s-a semnalat vreme
caldă și cu deficit de precipitații.
Temperatura medie lunară a aerului
a fost mai ridicată
față de valorile normei cu 1-2°C și
a constituit +16..+18°C,
ceea ce se semnalează în
medie o dată în 3-5 ani.
Temperatura maximă a aerului
în luna mai
a urcat în teritoriu pînă la
+31,4°C
(SM Dubăsari).
Numărul de zile cu temperatură maximă a
aerului de +25°C și mai mult pe parcursul
lunii a constituit în teritoriu 9-15 zile (norma
fiind de 6-11 zile), izolat s-a înregistrat
1-3 zile cu temperatură maximă a aerului de
+30°C și mai mult (norma lunară fiind de o
zi).
Temperatura minimă a aerului a scăzut
pînă la +3ºС
(SM Rîbnița, Bravicea, Bălțata).
Trecerea stabilă a temperaturii medii
zilnice a aerului prin valoarea de +15°C,
fenomen ce determină începutul verii
meteorologice, pe teritoriul țării a avut
loc în intervalul 4-8 mai, fiind cu
5-10 zile mai devreme față de termenii
obișnuiți.
Suma
precipitațiilor căzute în luna mai pe 90%
din teritoriu a constituit 5-35 mm (10-65%
din normă), în restul teritoriului, preponderent în jumătatea de nord a țării –
45-70 mm (95-130% din normă).
Pe 26 mai
s-a înregistrat fenomen meteorologic
stihinic sub formă de ploi puternice: la PAM
Edineț pe parcursul a 6 ore au căzut 51 mm
de precipitații. De asemenea pe 25-26 mai
izolat în raioanele din nordul țării
(Briceni, Soroca, Edineț, Drochia) s-au
semnalat căderi de grindină. Ploile
puternice căzute cu grindină au cauzat
vătămarea culturilor agricole.
În o mare
parte a lunii mai, din cauza insuficienței
de precipitații pe cea mai mare parte a
teritoriului țării condițiile meteorologice
au fost mai puțin favorabile pentru
creșterea și dezvoltarea culturilor de
toamnă, răsărirea și dezvoltarea în
continuare a culturilor prășitoare, sădirea
răsadului și răsărirea culturilor legumicole
semănate. În general vremea uscată a
contribuit la uscarea stratului superior al
solului și reducerea rezervelor de umezeală
productivă în sol.
La
culturile de toamnă
pe parcursul lunii mai
s-a semnalat formarea paiului
și înspicarea. La sfîrșitul lunii a început
înflorirea.
La
situația din 28 mai rezervele de umezeală
productivă în stratul arabil al solului cu
grosimea de 1 m pe terenurile cu culturi de
toamnă pe 55% din teritoriu au constituit
40-70 mm (50-65% din normă), în restul
teritoriului, preponderent în jumătatea de
nord a țării – 85-160 mm (75-140% din normă).
La mazăre
s-a semnalat frunza a treia – formarea
inflorescențelor, la sfîrșitul lunii mai –
înflorirea.
La
porumb la începutul lunii s-a semnalat
răsărirea, în a doua jumătate a lunii a
continuat formarea frunzelor. Către
sfîrșitul lunii s-a format frunza a cincea
și a șaptea, la semănăturile mai
timpurii – frunza a treia. Înălțimea
plantelor la sfîrșitul lunii în fond s-a
egalat cu 15-40 cm.
La
situația din 28 mai rezervele de umezeală
productivă în stratul arabil al solului pe
terenurile cu porumb pe 55% din teritoriu
au constituit
5-15 mm (10-60% din normă),
pe 45% din teritoriu, preponderent în
raioanele din nordul țării - 20-30 mm
(75-110% din normă), în stratul de sol cu
grosimea de 1 m – 100-170 mm (80-130% din
normă), izolat – 70-90 mm (55-70% din
normă).
La
floarea-soarelui la începutul lunii s-a
semnalat formarea perechii a doua de frunze
adevărate, în a doua jumătate – formarea
frunzelor următoare. Înălțimea plantelor
la sfîrșitul lunii în fond s-a egalat cu
10-30 cm.
La
situația din 28 mai rezervele de umezeală
productivă în stratul arabil al solului pe
terenurile cu floarea-soarelui în fond a
constituit 5-15 mm (15-50% din normă),
izolat – 20-40 mm (75-150% din normă), în
stratul de sol cu grosimea de 1 m – 100-160
mm (90-140% din normă), izolat – 60-70
mm (50-55% din normă).
La sfecla
de zahăr pe parcursul lunii s-a semnalat
fazele: prima, a treia și a cincea frunză
adevărată, la sfîrșitul lunii – începutul
îngroșării rădăcinii principale.
La
culturile pomicole și nuc în decursul lunii
s-a semnalat formarea și creșterea rodului,
la soiurile timpurii de cireș și vișin –
coacerea. La
vița de vie s-a semnalat formarea
inflorescenței, izolat a început înflorirea
(cu 1-2 săptămîni mai devreme decît termenii
obișnuiți).
La
situaţia din 28 mai rezervele de umezeală
productivă în stratul de sol cu grosimea de
1 m pe plantaţiile multianuale în fond au
constituit 100-130 mm
(85-105% din normă),
izolat – 50-85 mm (45-60% din normă).
Starea
culturilor agricole la situația din
sfîrșitul lunii preponderent este
satisfăcătoare.
05.06.2015
Şeful CMA
T.Mironova