IUNIE

 

Pe parcursul lunii iunie 2008 pe teritoriul republicii s-a semnalat vreme caldă, cu precipitaţii.

Temperatura medie lunară a aerului în teritoriu a depăşit valorile normei cu 0,5-1,5°C şi a constituit 19-21°C căldură.

Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a atins valoarea de 34°C căldură (SM Cahul). Temperatura minimă a aerului a scăzut pînă la 4°C căldură (SM Tiraspol).

Pe parcursul lunii iunie precipitaţii în teritoriu au căzut neuniform, preponderent cu caracter de averse.

Suma precipitaţiilor pe parcursul lunii iunie pe o mare parte a teritoriului republicii a constituit, în fond, 35-70 mm (50-80% din norma lunară), în unele raioane din nordul şi sudul republicii – 85-130 mm (130-180% din norma lunară). Izolat pe teritoriul ţării s-au înregistrat doar – 15-20 mm (15-30% din norma lunară).

Ploile căzute pe parcursul lunii iunie izolat au fost însoţite de grindină, ca rezultat în unele localităţi ale ţării au cauzat pagube economice. Cea mai mare cantitate de precipitaţii – 124 mm în timp de o oră şi 30 min a căzut pe 14 iunie la PM Cărpineni, ceea ce semnalează la acest post pentru prima dată în  toată perioada de observaţii instrumentale.

Pe parcursul lunii iunie s-au înregistrat descărcări electrice şi intensificări ale vîntului cu aspect de vijelie de pînă la 22 m/s (SM Bălţi).

Pe parcursul lunii iunie condiţiile meteorologice au fost, în fond, satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.

La culturile cerealiere de toamnă în prima jumătate a lunii s-a semnalat faza – coacerea în lapte, iar în decada a treia a lunii a început faza – coacerea în ceară, izolat în jumătatea de sud a republicii a început coacerea deplină a boabelor, fiind cu 1-2 săptămîni mai devreme faţă de termenii obişnuiţi. La culturile cerealiere de primăvară către sfîrşitul lunii s-a semnalat coacerea în lapte. Starea culturilor cerealiere este bună.

La situaţia din 28 iunie a.c., rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru  pe terenurile cu culturi de toamnă au constituit, în fond, 65-135 mm (90-215 % din normă), izolat – 35-55 mm (45-70 % din normă).

La porumb pe parcursul lunii a continuat formarea frunzelor, către sfîrşitul lunii s-a înregistrat faza formării frunzelor 9-15, izolat la soiurile timpurii – formarea paniculului. Starea culturii în fond este bună, izolat în raioanele centrale ale republicii – satisfăcătoare.

La situaţia din 28 iunie a.c., rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 0,5 m pe terenurile cu porumb au constituit, în fond, 55-70 mm (85-125 % din normă), izolat, îndeosebi în raioanele centrale ale republicii – 20-45 mm  (35-65 % din normă), în stratul de sol cu grosimea de un metru, corespunzător – 100-150 mm (90-135 % din normă) şi 65-85 mm (60-70 % din normă).

 La floarea soarelui în a doua jumătate a lunii, în termeni aproape de cei obişnuiţi, a început faza formării inflorescenţelor (calatidiului). Starea culturii este îndeosebi bună, izolat – satisfăcătoare.

Rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea 0,5 m pe terenurile cu floarea soarelui au constituit, în fond, 30-55 mm (45-85 % din normă), izolat – 60-65 mm (115-150% din normă), în stratul de sol cu grosimea de un metru – 80-135 mm (90-130 % din normă), izolat în raioanele de nord şi centrale ale republicii – 40-60 mm (40-55 % din normă).

La sfecla de zahăr a continuat îngroşarea rădăcinii principale.

La situaţia din 28 iunie a.c, rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru pe terenurile cu sfeclă de zahăr au constituit, în fond, 65-105 mm (50-90 % din normă).

La culturile pomicole de bază a continuat creşterea fructelor, iar la vişin, cireş şi soiurile timpurii de cais, piersic – coacerea şi colectarea roadei. La viţa de vie are loc creşterea boabelor. Starea plantaţiilor multianuale este în fond bună.

  Rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru în plantaţiile multianuale au constituit, în fond, 75-135 mm (70-100 % din normă).

 

                        03.07.2008                                                Şeful  CPA  T.Mironova