. |
MARTIE - 2005
În luna martie pe teritoriul republicii vremea s-a caracterizat prin alternarea perioadelor reci şi calde cu precipitaţii. Temperatura medie a aerului pe parcursul lunii s-a situat în jur de normă şi a constituit în teritoriu 0,5-3,50C căldură. Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a urcat pînă la 17-220C căldură. Temperatura minimă a aerului pe teritoriul republicii a scăzut pînă la 11-180C frig. Suma precipitaţiilor pe parcursul lunii martie în cea mai mare parte a teritoriului a constituit în fond 20-35 mm, sau 75-130% din normă, în raioanele extreme de nord cantitatea lor s-a egalat cu 40-50 mm (140-180% din normă). Pe parcursul primei decade a lunii învelişul de zăpadă s-a semnalat preponderent, grosimea lui în teritoriu a oscilat de la 4 pînă la 24 cm. Spre sfîrşitul decadei pe o mare parte a teritoriului republicii învelişul de zăpadă s-a topit, doar în raioanele extreme de nord s-a menţinut pînă la 17 martie. Un strat neînsemnat de zăpadă s-a atestat în perioada răcirii timpului de pe 20 pînă pe 22 martie în raioanele de nord şi pe 31 martie în jumătatea de sud a republicii, cu grosimea de 2-4 cm. Vremea caldă, care s-a stabilit în a doua decadă a lunii martie a contribuit la regenerarea vegetaţiei culturilor de toamnă în termenii apropiaţi de cei obişnuiţi. Spre sfîrşitul lunii grîul de toamnă s-a aflat, în fond, în faza înfrăţirii, izolat frunza a treia. Starea semănăturilor îndeosebi este bună şi satisfăcătoare. Regenerarea vegetaţiei la plantaţiile multianuale s-a semnalat în jumătatea de sud a republicii la sfîrşitul lunii martie (în termenii apropiaţi de datele medii multianuale). La culturile pomicole s-a semnalat umflarea mugurilor, la viţa de vie – începerea circuitului sucului. În decada a treia a lunii martie unele gospodării din republică au început semănatul culturilor devremi de primăvară, au efectuat lucrări de pregătire a solului pentru semănatul culturilor agricole, aplicarea îngrăşămintelor la culturile de toamnă.
Şeful
CPA T. Mironova
|