22 Martie – Ziua Mondială a Apei

 “Apele subterane-facerea invizibilului vizibil”

 

Ziua Mondială a Apei se marchează anual la 22 Martie. Este o zi în care marcam importanta apei şi în care se atrage atenţia, la nivel mondial, asupra populaţiei care suferă de lipsa apei.

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluţia 47/193).

Apa este principalul constituent al tuturor fiinţelor vii. Deşi mai bine de jumătate din organismul omului este reprezentat de apă, aceasta nu este distribuită uniform în toate compartimentele organismului şi este direct proporţională cu suprafaţa corpului. Pe de altă parte, în funcţie de ţesutul adipos, corpul uman conţine între 55 şi 70% apă.

 

 

Apa din mediul natural (lacuri, râuri, pânze freatice) este un bun comun care ne aparţine tuturor. Deoarece apa este folosită în multe scopuri (agricole, industriale sau casnice), ea devine o resursă din ce în ce mai rară. De aceea, este datoria instituţiilor publice de a o păstra, proteja şi de a reglementa utilizarea ei..

Deşi apa este o resursă regenerabilă, pe măsură ce populaţia lumii continuă să crească şi cererea creşte. Pentru a putea să planifice şi să gestioneze în mod corespunzător aceste cereri pentru apa dulce în viitor, va fi vitală o cooperare strânsă între oameni, între cercetători şi managerii de resurse de apă. Pe de altă parte, creşterea excesivă a consumului de apă înseamnă o ameninţare pentru echilibrul cantitativ, dar şi pentru cel calitativ.

 

 

Degradarea calităţilor apelor este din ce în ce mai accentuată, iar eforturile pentru a reduce degradarea apei prin soluţii de înaltă tehnologie sunt eficiente în reducerea impactului ameninţărilor, dar cu un cost care poate fi o povară economică.

Datorită creșterii populației mondiale, și a altor factori, tot mai puțini oameni beneficiază de apă potabilă. Dezvoltarea intensă a ramurilor industriale, a agriculturii, a serviciilor comunale etc., a condus la creşterea continuă a consumului de apă şi implicit la degradarea resurselor acvatice. Astăzi nu există nici o ţară care să nu se confrunte cu problemele legate de deficitul surselor de apă, în special a celor de apă potabilă. Mai mult decît atît, circa 20 la sută din populaţia de pe glob nu are acces la apă potabilă calitativă, iar în jur de 50% este lipsită de condiţiile sanitare adecvate. Este datoria noastră să ne asigurăm ca apa să realizeze funcţiile sale de întreţinere a vieţii, de căi de navigaţie, de integrare cu alte surse naturale, de materie primă şi de asigurare a confortului oamenilor.

Pentru a proteja impactul negativ al apei asupra sănătăţii, nu este sufficient doar tratarea ei minuţioasă. Calea cea mai eficientă este prevenirea poluării resurselor acvatice. Principalele surse de poluare ale apelor de suprafaţă şi din pînza freatică sînt gunoiştile nesancţionate din apropierea localităţilor rurale şi de lîngă fîntîni, complexele animaliere situate în apropierea resurselor acvatice, depozitele de substanțe chimice din localităţi, veceurile neamenajate ş.a.

Fracţia lichidă din aceste surse de poluare, prin infiltrare, pătrunde în apele freatice şi conduce la poluarea masivă ale acestora cu diverse substanţe nocive şi toxice (de ex: nitraţii, sărurile de amoniu, bacteriile patogene etc.), care ulterior pătrund în organismul uman.

Resursele de apă din Republica Moldova sunt reprezentate de apele de suprafață (două bazine majore ale râurilor Nistru și Prut) și de apele subterane.

Regimul natural al apelor din râuri în aceste bazine a fost modificat prin construirea de baraje și rezervoare, create în scopul prevenirii inundațiilor, captării sedimentelor, asigurării cu apă pentru consumul agricol, industrial și casnic, precum și pentru piscicultură.

Rețeaua de ape subterane include circa 112 mii de izvoare și fântâni (publice și private) și peste 3000 de fântâni arteziene funcționale. În Republica Moldova apele subterane constituie sursa principală de asigurare cu apă potabilă pentru 100% din populația rurală și 30% din populația urbană sau 65% din populația totală a țării. Restul, 35% din populația totală, întrebuințează ca sursă de apă potabilă apele de suprafață. Aproximativ 44% din populația țării nu are acces la apă potabilă sigură.

Deși, toate orașele și municipiile și peste 65% din localitățile rurale au sisteme centralizate de aprovizionare cu apă potabilă, doar 50 la sută se află în stare tehnică satisfăcătoare, restul necesită reparații capitale sau reconstruire.

Cea mai expusă la deficitul de apă este partea de sud a țării, unde în anii de secetă crește riscul de secare a resurselor acvatice de suprafață (precum s-a întâmplat în anul 2007, când un număr de rezervoare de pe râul Işnovăţ au secat).

Însă, seceta devine endemică și pentru alte regiuni ale țării și afectează tot mai mult nivelul de existență și dezvoltare rurală.

 

 

Devine tot mai limpede faptul că pentru problemele globale ale apei nu se pot oferi mereu soluţii simpliste, ieftine şi unilaterale. În acest cadru, se simte nevoia unei abordări atotcuprinzătoare, cauzale, care să aibă în centru formarea şi însuşirea atitudinii de cooperare în domeniul apei, fiind şi motivul pentru care Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut abordarea aceasta. Ne confruntăm cu multe provocări în protejarea resurselor preţioase de apă, acum şi în viitor, iar promovarea şi diseminarea problematicii actuale ale apei, la nivel global, regional şi local, poate să ducă la un management eficient. Apa, cu certitudine, îi uneşte pe toţi oamenii de pe globul pământesc, din toate timpurile.

 

 

 

“Apa înseamnă viaţă, să o preţuim şi să o gestionăm în mod responsabil împreună”