Conform Ordinului nr. 317 al Departamentului Situaţii Excepţionale al Republicii Moldova din 11.12.2002, limita de avertizare a nivelului debitului dozei de expoziţie a radiaţiei gama este de 25 μR/h.
Influenţa radiaţiei ionizante asupra sănătăţii şi mediului înconjurător
Republica Moldova este una din ţările cu cea mai redusă longevitate a vieţii şi cu cea mai sporită rată a morbidităţii. E suficient de menţionat că în jurul Moldovei sunt situate, la distanţe mici, 7 staţii atomo – electrice. În stare normală în organismul fiecărui om se conţine circa 1 % de celule aberate (mutaţii). În cazul poluării cu radionuclizi, procentul celulelor aberate la om creşte considerabil. Se ştie că impactul fondului de radiaţie naturală poate cauza formarea a 25 % de mutaţii spontane (naturale). Radiaţia provoacă maladia actinică, leucemia, cancerul. Mai sunt relevate diferite maladii ereditare provocate de poluarea excesivă a mediului ca urmare a accidentului de la Cernobîl. Radiaţiile peste limitele naturale, sunt dăunătoare vieţii, fapt pentru care populaţia umană trebuie protejată faţă de o expunere inutilă sau excesivă. Cele mai importante activităţi umane, care au dus la contaminarea mediului înconjurător cu substanţe radioactive artificiale sunt, în ordinea amploarei efectelor, exploziile nucleare în atmosferă şi energetica nucleară. În afara acestora, practic toate aplicaţiile fenomenelor nucleare în scopuri practice duc, conştient sau accidental, la răspîndirea unor substanţe radioactive în mediu. Trebuie subliniat că în mod normal şi în medie, impactul tuturor acestor activităţi este mic faţă de radioactivitatea naturală; totuşi, în situaţii de accident sau în cazul bombardamentelor atomice, efectele pot fi dramatice.
|