Radiaţia ultravioletă. Indicele UV
Radiaţia solară este un factor natural important în crearea climei Pămîntului şi are o influenţă semnificativă asupra mediului. Radiaţia ultravioletă (UV) a spectrului solar joacă un rol important înmulte procese în biosferă. Pe lîngă multitudinea de efecte benefice, aceasta poate fi, de asemenea,foarte periculoasă în cazul în care nivelul ei întrece limitele sigure – capacitatea de auto-protecţie a unor specii biologice scade rapid. În cazul oamenilor, acest lucru se referă în primul rînd la piele şi ochi. În funcţie de efectele biologice, radiaţiile UV sunt clasificate în trei benzi spectrale:
· radiaţie UV-A (cu lungimea de undă de 315-400 nm) – nu este absorbită de stratul de ozon, constituie în jur de 95% din radiaţiile UV care ajung la sol; pătrunde mai adînc în piele decît radiaţiile UV-B, iar expunerea îndelungată poate afecta ochii, creşte viteza de îmbătrînire a pielii, cauzează cancer de piele şi daune indirecte la nivel de ADN;
· radiaţie UV-B (cu lungimea de undă de 280-315 nm) – este parţial absorbită de stratul de ozon; influenţează direct stratul superior al pielii, expunerea îndelungată duce la arsuri şi insolaţie; dozele înalte de radiaţie UV-B sunt responsabile de apariţia cancerului de piele, sunt asociate cu dezvoltarea melanoamelor maligne;
· radiaţie UV-C (cu lungimea de undă de 100-280 nm) – este absorbită complet de stratul de ozon.
Variaţia diurnă şi anuală a radiaţiei UV este determinată de parametri astronomici şi geografici, precum şi de condiţiile atmosferice. Principalii factori de influenţă a nivelului radiaţiei UV care ajunge la sol sunt:
· ozonul stratosferic – stratul de ozon absoarbe cea mai mare parte a radiaţiei UV, dar cantitatea absorbită variază în funcţie de perioada din an şi alte fenomene naturale. Această capacitate de absorbţie scăzută ca urmare a subţierii stratului de ozon din cauza emisiei de substanţe distrugătoare a ozonului, utilizate pe scară largă în industrie;
· perioada zilei – soarele se află în punctul cel mai înalt pe cer în jurul prînzului. În acest moment, razele soarelui parcurg cea mai scurtă distanţă prin straturile atmosferice şi nivelul radiaţiei UV-B este maxim. Dimineaţa devreme şi spre seară razele soarelui pătrund atmosfera sub un anumit unghi, astfel intensitatea radiaţiei este redusă;
· perioada anului – unghiul soarelui variază în funcţie de anotimp, cauzînd variaţia intensităţii radiaţiei UV, care tinde a fi maximă în timpul verii;
· latitudinea – razele soarelui sunt mai puternice la ecuator; stratul de ozon este, de asemenea,în mod natural mai subţire la tropice, comparativ cu latitudinile medii şi înalte. Astfel, nivelul radiaţiei UV în regiunea ecuatorială este mai ridicat decît la latitudinile mai mari;
· altitudinea – intensitatea radiaţiei UV creşte cu altitudinea, ca urmare a reducerii stratului atmosferic care participă la absorbţia radiaţiei;
· condiţiile vremii – nebulozitatea reduce nivelul radiaţiei UV, dar nu complet. Fiind alcătuiţi din picături de apă, norii pot transmite, reflecta şi împrăştia radiaţia UV. În general, cu cît mai dens şi mai mare este norul, cu atît mai puţină radiaţie UV ajunge la sol. Radiaţiile UV sunt reflectate de norii cumulus bine dezvoltaţi pe verticală, astfel se contribuie la o reducere a nivelului de radiaţie UV;
· poluarea aerului şi smogul – acest factor cuprinde mai multe gaze cu efect de seră. Emisiile provenite din transport şi industrie formează smogul, iar în reacţiile chimice necesare participă radiaţiile UV şi căldura. În aceste condiţii, cantitatea de radiaţii UV care ajunge la sol este mai scăzută;
· praful şi ceaţa – aceste două condiţii acţionează asupra radiaţiilor UV în acelaşi mod ca smogul şi împrăştie radiaţiile UV;
· reflexia – unele suprafeţe, cum ar fi zăpada, nisipul, iarba, apa, pot reflecta o mare parte a radiaţiei UV. Astfel, nivelul radiaţiei UV poate fi ridicat chiar şi în zonele umbrite.
Indicele UV Pentru a descrie gradul de risc pe care îl prezintă radiaţia UV în anumite condiţii geografice şi meteorologice a fost introdus indicele UV – parametru care indică efectul pe care îl are expunerea la radiaţia UV a organismului uman. Iniţial Indicele UV a fost formulat independent în mai multe ţări şi utilizat în programe de informare publică cu privire la radiaţiile UV. Definiţia sa a fost mai tîrziu standardizată şi publicată ca o recomandare comună de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) şi Comisia Internaţională cu privire la Radiaţiile Non-Ionizante (CIRNI). Scopul introducerii la nivel global al acestui parametru a fost de a contribui la ridicarea gradului de conştientizare a populaţiei faţă de riscul de expunere la soare şi metodele de protecţie recomandate. Indicele UV este prezentat sub forma unei scări cu valori între 1 şi 11+, care descrie nivelul radiaţiei UV care ajunge la sol într-un anumit moment şi este un indicator al riscurilor potenţiale pentru sănătate.
Nivelul radiaţiei UV şi protecţia recomandată
Notă: Măsurile de protecţie recomandate sunt pentru adulţi cu piele relativ deschisă. Copiii şi persoanele cu piele foarte deschisă sau cu sensibilitate ridicată faţă de razele solare trebuie să se asigure cu măsuri suplimentare de protecţie.
|